Nu reușesc să descarc sau să actualizez WhatsApp de pe Google Play. Ce trebuie să fac?

Dacă experimentați probleme când actualizați WhatsApp de pe Google Play Store și observați unul dintre următoarele mesaje de eroare, vă rugăm să citiți următoarele:

În cazul în care situația dumneavoastră nu este menționată mai sus, vă rugăm să verificați Google Play Help Center pentru mai multe informații.

Coduri eroare

Pentru codurile de eroare: 413, 481, 491, 492, 921, 927 și 941
  1. Ștergeți contul dvs. Google, accesând Setări > Conturi > Google > și selectați contul dvs.
  2. Apăsați pe Buton Meniu și selectați Ștergeți/ Eliminați cont.
  3. Reporniți dispozitivul și mergeți înapoi la Conturi și adăugați din nou contul dvs. Google.
  4. Goliți memoria cache stocată în Google Play Store App, accesând Setări > Aplicații > Google Play Store > Goliți memoria cache și, de asemenea, Ștergeți datele.
  5. Încercați să descărcați WhatsApp din nou.
Pentru codurile de eroare: 101, 498 și 919

Vă rugăm să urmați instrucțiunile de la secțiunea "Nu există îndeajuns de mult spațiu pe dispozitiv" de mai jos și să încercați să instalați WhatsApp din nou.

Pentru codurile de eroare: 403, 495, 504, 911, 920, 923, eroare RPC, Package file invalid, probleme de instalare sau descărcare
  1. Urmați instrucțiunile de la secțiunea “Nu există îndeajuns de mult spațiu pe dispozitivul dvs." pentru a vă asigura că există îndeajuns de mult spațiu pe telefon.
  2. Accesați pagina de web de pe browser-ul telefonului dvs.
  3. Apăsați Descărcați acum. Se va descărca sub forma unui fișier APK. Notă: Va fi necesar să activați opțiunea Surse Necunoscute, accesând Setări > Securitate > Surse Necunoscute pentru a putea descărca acest fișier.
  4. Deschideți fișierul pentru a începe procesul de instalare.

Nu există îndeajuns de mult spațiu pe acest dispozitiv.

În cazul în care nu puteți instala WhatsApp din cauza lipsei de spațiu, va fi nevoie să eliberați spațiu accesând Google Play Store și prin golirea memoriei cache și stergerea datelor:

  1. Accesați Setări de pe dispozitivul dvs. > Aplicații > Google Play Store > Goliți memoria cache și, de asemenea, Ștergeți datele.
  2. Reporniți telefonul și încercați să instalați WhatsApp din nou.

În cazul în care tot nu puteți să instalați WhatsApp, iată câteva sugestii pentru a putea crea mai mult spațiu pe telefonul dumneavoastră:

  • Eliminați memoria cahe pentru dispozitivul dumneavoastră, accesând Setări > Stocare > apăsați Datele memorate în cache.
  • Mutați datele și aplicațiile pe cardul dvs. SD extern.
  • Ștergeți datele vechi și aplicațiile pe care nu le mai folosiți.
  • Verificați aceste directorii ascunse WhatsApp. Puteți accesa aceste directoare doar prin intermediul unui file manager:
    • Directorul pentru fișierele video este localizat în: /WhatsApp/Media/WhatsApp Videos/Sent.
    • Directorul pentru imagini este localizat în:/WhatsApp/Media/WhatsApp Images/Sent.
    • Directorul pentru mesaje vocale este localizat în: /WhatsApp/Media/WhatsApp Voice Notes.

Din păcate, nu putem să vă spunem cu exactitate cât de mult spațiu este necesar pentru a putea instala aplicația, însă Google recomandă un minimum de 1 GB în momentul în care doriți să instalați aplicații sau să le actualizați.

Notă: Rețineți, în cazul în care vă ștergeți imaginile, Mesaje Vocale, sau fișierele video pe WhatsApp, nu le veți mai putea vedea sau asculta din nou.

Această aplicație nu este compatibilă cu dispozitivul dvs. Android

În cazul în care vedeți acest mesaj de eroare: “ Această aplicație nu este compatibilă cu dispozitivul dvs. Android”, accesați articolul de la Întrebări Frecvente pentru mai multe informații.

Acest fișier nu este disponibil în țara dumneavoastră

Dacă vedeți mesajul de eroare "Nu este disponibil în țara dumneavoastră" sau atunci când pașii de ajutor oferiți de Google Play Help Center nu v-au fost de folos, va trebui să descărcați și să să actualizați WhatsApp de pe pagina noastră de web. Va trebui să activați opțiunea Surse necunoscute accesând Securitate din setările telefonului dvs. Vă recomandăm să dezactivați opțiunea de îndată ce ați reușit să descărcați și să actualizați WhatsApp de pe pagina noastră de web.

Numai bine,
Serviciul Clienți WhatsApp